Pasul 3 » Mediu de învățare GENERAL Categoria Tr

Mediu de invatare GENERAL Categoria Tr
Intrebarea 499 din 802

În situația dată, aveți obligația:

A să opriți, să vă asigurați și să acordați prioritate de trecere înainte de a traversa intersecția;
B nu aveți nicio obligație, întrucât circulați pe un drum prioritar;
C traversați o dată cu autoutilitara și autoturismul, deoarece acestea s-au asigurat.

Explicație

Pentru varianta  A 

În situația dată vă apropiați de o intersecție și întâlniți indicatorul „Oprire”. Acest indicator vă obligă să opriți pentru asigurare și să acordați prioritate de trecere tuturor vehiculelor care circulă pe drumul prioritar. Atragem atenția că oprirea la indicatorul „Oprire” este obligatorie, indiferent dacă pe drumul prioritar circulă sau nu alte vehicule în acel moment.

Având în vedere că în această situație întâlniți o trecere pentru pietoni, în cazul în care se află pietoni în traversarea regulamentară a drumului, pe sensul dvs. de mers, aveți obligația de a le acorda și acestora prioritate de trecere.

După oprire, asigurare și acordare de prioritate puteți traversa intersecția.


Pentru varianta  B 

În această situație NU circulați pe un drum prioritar. Din contră, circulați pe un drum fără prioritate, acest lucru este confirmat de indicatorul „Oprire”.


Pentru varianta  C 

Nu trebuie să vă lăsați niciodată influențați de faptul că ceilalți participanți la trafic s-au asigurat și nici nu trebuie să va bazați în totalitate pe semnalele date de aceștia. Întotdeauna asigurarea se va face individual. Mai mult de atât, indicatorul „Oprire” obligă la oprire, caz în care nu puteți intra în intersecție o dată cu autoutilitara și autoturismul pentru că asta ar însemna să nu respectați obligația de a opri..


Răspunsul corect este: A


Recomandări:
Explicația completă a indicatorului --> Oprire
Comportamentul conducătorului de vehicul la indicatorul Oprire - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Prioritatea de trecere acordată prin indicatoare

Articole de referință

Regulament** - Articolul 81

(1) Marcajul transversal constând dintr-o linie continuă, aplicată pe lăţimea uneia sau mai multor benzi, indică linia înaintea căreia vehiculul trebuie oprit la întâlnirea indicatorului "Oprire". Un asemenea marcaj poate fi folosit pentru a indică linia de oprire impusă printr-un semnal luminos, printr-o comandă a agentului care dirijează circulaţia, de prezenţa unei treceri la nivel cu o cale ferată, cu o linie de tramvai sau a unei treceri pentru pietoni. Înaintea marcajului ce însoţeşte indicatorul "Oprire" se poate aplica pe partea carosabilă inscripţia "Stop".
[...]


** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat și să ai activat planul PREMIUM ! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

Alege tema: Classic | Duo

© Copyright Școala Rutieră 2026. Toate drepturile rezervate.