Pasul 3 » Mediu de învățare GENERAL Categoria Tr

Mediu de invatare GENERAL Categoria Tr
Intrebarea 144 din 802

Inspecția tehnică periodică a autovehiculelor / tractoarelor agricole sau forestiere și a remorcilor trebuie efectuată:

A anual, la orice service auto;
B periodic, conform legii;
C la cel mult doi ani, la o stație de inspecție tehnică autorizată.
⚠️ ATENȚIE! PROTEJAREA DREPTURILOR DE AUTOR! Click pentru detalii! ⚠️

Materialele disponibile pe Școala Rutieră (texte, imagini, animații 3D, videoclipuri, fișiere audio) sunt protejate de legislația privind drepturile de autor și sunt puse la dispoziția utilizatorilor pentru învățare și pregătire personală.

Distribuirea acestora către alte persoane, pentru studiu, sau partajarea în scop educațional personal sunt permise. Totuși, utilizarea acestor materiale în alte scopuri, precum publicarea pe alte platforme, reproducerea totală sau parțială, modificarea în scopul pierderii urmei operei originale, utilizarea comercială și altele asemenea, fără acordul scris al autorilor, este interzisă și atrage răspundere legală.

Pentru folosirea acestor materiale în alt scop decât cel educațional personal vă rugăm să ne contactați pentru obținerea permisiunii.

În cazul constatării unei încălcări, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale pentru protejarea proprietății intelectuale (acțiuni în instanță, cereri de despăgubire și/sau alte măsuri judiciare).

Explicație

Pentru a fi menținute în circulație, vehiculele înmatriculate sau înregistrate se supun inspecției tehnice periodice (ITP). Această inspecție se efectuează în stații autorizate de Registrul Auto Român (RAR) sau la reprezentanțele RAR.

Pentru autovehicule, inspecția tehnică periodică (ITP) se efectuează la diferite intervale de timp în funcție de tipul acestuia.

De exemplu:

  • la autoturisme (cel mult 8 locuri pe scaune, plus locul conducătorului (8+1)) se va efectua din doi în doi ani, respectiv la un an în cazul celor care au o vechime mai mare de 12 ani;
  • la tractoare având o masă totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg din an în an;
  • la tractoare având o masă totală maxima autorizata care nu depășește 3.500 kg din doi în doi ani.

Prin urmare, din exemplele de mai sus reiese că inspecția se efectuează la intervale diferite de timp, conform legii. Consultați articolele de referință de mai jos pentru mai multe detalii!

Trebuie știut că de la obligația de a efectua inspecția tehnică periodică (ITP) sunt exceptate mașinile autopropulsate cu o viteză maximă constructivă de cel mult 25 km/h, autovehiculele cu șenile, tramvaiele și vehiculele cu tracțiune animală.

Răspunsul corect este: B


Recomandări:
Starea tehnică pe care trebuie să o îndeplinească vehiculele care circulă pe drumul public - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Starea tehnică a vehiculelor și sistemul de iluminare și semnalizare luminoasă

Articole de referință

OUG* - Articolul 9

[...]
(4) Pentru a fi menţinute în circulaţie, vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepţia maşinilor autopropulsate cu o viteză maximă constructivă care nu depăşeşte 25 km/h, a autovehiculelor cu şenile, a tramvaielor şi a vehiculelor cu tracţiune animală, se supun inspecţiei tehnice periodice, conform legislaţiei în vigoare.
[...]

ORDONANŢA nr. 81 din 24 august 2000 (ITP)**** - Articolul 2

[...]
(3) Categoriile de vehicule supuse inspecţiei tehnice periodice şi periodicitatea inspecţiei tehnice sunt următoarele:
a) autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afară locului conducătorului, mai mult de 8 locuri şezând - la 6 luni;
b) autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune, la 2 ani, respectiv la un an în cazul autovehiculelor care au o vechime de cel puțin 12 ani, cu excepția vehiculelor de interes istoric;
c) Abrogată.
d) autovehicule care desfășoară transport de persoane în regim de taxi, precum și autovehicule care desfășoară activitățile de RENT CAR, astfel cum acestea sunt definite la art. 1^1 lit. aa) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare - la 6 luni;
d^1) autovehicule utilizate pentru învățarea conducerii auto - la un an, cu excepția autovehiculelor utilizate pentru învățarea conducerii auto care au, în afara locului conducătorului, mai mult de 8 locuri pe scaune, pentru care periodicitatea este de 6 luni;
d^2) autovehicule speciale ambulanță - la un an;
e) autovehicule destinate transportului de mărfuri, având o masa totală maxima autorizata mai mare de 3.500 kg - la un an;
f) remorci şi semiremorci având o masa totală maxima autorizata mai mare de 3.500 kg - la un an;
g) autovehicule destinate transportului de mărfuri, având o masă totală maximă autorizată care nu depăşeşte 3.500 kg - la un an;
h) remorci şi semiremorci având o masă totală maximă autorizată care nu depăşeşte 3.500 kg - la 2 ani, cu următoarele excepţii:

  • remorci şi semiremorci agreate pentru transportul mărfurilor periculoase, pentru care periodicitatea este de un an;
  • remorci şi semiremorci apicole, precum şi rulotele, pentru care periodicitatea este de 3 ani;

i) motociclete, mopede, autovehicule cu 3 roti şi cvadricicluri - la 2 ani;
j) tractoare având o masa totală maxima autorizata mai mare de 3.500 kg - la un an;
k) tractoare având o masa totală maxima autorizata care nu depăşeşte 3.500 kg - la 2 ani;
l) abrogată;
m) mașini autopropulsate, cu excepția celor prevăzute la art. 6^5 - la 2 ani.
[...]

ORDONANŢA nr. 81 din 24 august 2000 (ITP)**** - Articolul 6

[...]
(3) În cazul în care vehiculul corespunde reglementărilor prevăzute la art. 1 alin. (2), R.A.R. sau stațiile de inspecție tehnică periodică consemnează în anexa la certificatul de înmatriculare/înregistrare data până la care trebuie efectuată următoarea inspecție tehnică periodică. Totodată, R.A.R. sau stațiile de inspecție tehnică periodică aplică ecusonul de inspecție tehnică periodică corespunzător pe plăcile de înmatriculare ori pe plăcile de înregistrare.
[...]


* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
**** ORDONANŢA nr. 81 din 24 august 2000 (ITP) = ORDONANȚA nr. 81 din 24 august 2000 privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România actualizată (Lege ITP)

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

Alege tema: Classic | Duo

© Copyright Școala Rutieră 2026. Toate drepturile rezervate.