Atunci când doriți să traversați o intersecție și întâlniți indicatorul „Cedează trecerea”, aveți obligația să reduceți viteza și să vă asigurați că pe drumul prioritar nu circulă alte vehicule în acel moment.
Dacă de pe drumul cu prioritate vin alte vehicule, trebuie să opriți și să le acordați prioritate de trecere. Prioritatea se acordă indiferent dacă este vorba despre autovehicule (autoturisme, autocamioane, etc.) sau vehicule simple (biciclete, trotinete, etc.). Abia după ce v-ați asigurat că de pe drumul cu prioritate nu mai vin alte vehicule, puteți pătrunde în intersecție și să vă continuați deplasarea în siguranță.
Dacă în intersecție nu sunt instalate panouri adiționale care să indice direcția drumului cu prioritate, drumul transversal este drumul cu prioritate și trebuie să acordați prioritate atât vehiculelor care vin din partea stângă cât și celor care vin din partea dreaptă.
Trebuie știut că sunt situații în care, în funcție de direcția pe care doriți să circulați, aveți sau nu obligația de a acorda prioritate și vehiculelor care vin din sens opus. De exemplu, în cazul în care într-o astfel de intersecție, întâlnind indicatorul „Cedează trecerea” doriți să circulați pe direcția înainte sau să efectuați viraj spre dreapta, veți acorda prioritate de trecere tuturor vehiculelor care vin de pe drumul transversal. Însă în cazul în care vreți să efectuați viraj spre stânga, pe lângă obligația de a acorda prioritate tuturor vehiculelor care vin de pe drumul transversal, trebuie să acordați prioritate și vehiculelor care vin din sens opus și circulă pe direcția înainte sau la dreapta (dreapta lor), pentru că în timpul virajului spre stânga acestea vă vin din partea dreaptă.
Răspunsul corect este: B
OUG* - Articolul 56
La apropierea de o intersecție conducătorul de vehicul trebuie să circule cu o viteză care să îi permită oprirea, pentru a acorda prioritate de trecere participanților la trafic care au acest drept.
* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
Lasă un comentariu