Pasul 3 » Mediu de învățare GENERAL Categoria Redobândire

Mediu de invatare GENERAL Categoria Redobândire
Intrebarea 19 din 554

Cum trebuie procedat pe drumurile publice înguste și/sau cu declivitate, unde trecerea vehiculelor care circulă din sensuri opuse, unele pe lângă altele, este imposibilă sau periculoasă?

A în cazul întâlnirii unui vehicul de transport public de persoane cu unul de transport mărfuri, conducătorul celui de transport mărfuri trebuie să manevreze cu spatele;
B în cazul întâlnirii unui ansamblu de vehicule cu un vehicul, conducătorul ansamblului de vehicule trebuie să manevreze cu spatele;
C în cazul întâlnirii unui vehicul greu cu un vehicul ușor, conducătorul vehiculului greu trebuie să manevreze cu spatele.
⚠️ ATENȚIE! PROTEJAREA DREPTURILOR DE AUTOR! Click pentru detalii! ⚠️

Materialele disponibile pe Școala Rutieră (texte, imagini, animații 3D, videoclipuri, fișiere audio) sunt protejate de legislația privind drepturile de autor și sunt puse la dispoziția utilizatorilor pentru învățare și pregătire personală.

Distribuirea acestora către alte persoane, pentru studiu, sau partajarea în scop educațional personal sunt permise. Totuși, utilizarea acestor materiale în alte scopuri, precum publicarea pe alte platforme, reproducerea totală sau parțială, modificarea în scopul pierderii urmei operei originale, utilizarea comercială și altele asemenea, fără acordul scris al autorilor, este interzisă și atrage răspundere legală.

Pentru folosirea acestor materiale în alt scop decât cel educațional personal vă rugăm să ne contactați pentru obținerea permisiunii.

În cazul constatării unei încălcări, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale pentru protejarea proprietății intelectuale (acțiuni în instanță, cereri de despăgubire și/sau alte măsuri judiciare).

Explicație

Pentru varianta  A 

În situația în care pe drumurile publice înguste și/sau cu declivitate se întâlnesc un vehicul care efectuează transport public de persoane cu un vehicul de transport mărfuri, iar trecerea ambelor vehicule unul pe lângă celălalt este imposibilă sau periculoasă, conducătorul vehiculului care efectuează transport de mărfuri va manevra cu spatele pentru a face posibilă trecerea celui care efectuează transport public de persoane.


Pentru varianta  B 

În cazul întâlnirii unui ansamblu de vehicule cu un vehicul, conducătorul vehiculului trebuie să manevreze cu spatele pentru a face posibilă trecerea celui ansamblului de vehicule. Însă în varianta B este specificat că „conducătorul ansamblului trebuie să manevreze cu spatele”, ceea ce este greșit iar această variantă de răspuns nu poate fi corectă.


Pentru varianta  C 

În cazul întâlnirii unui vehicul greu cu un vehicul ușor, conducătorul vehiculului ușor trebuie să manevreze cu spatele pentru a face posibilă trecerea vehiculului greu. Însă în varianta C este specificat că „conducătorul vehiculului greu trebuie să manevreze cu spatele”, ceea ce este greșit iar această variantă de răspuns nu poate fi corectă.


Răspunsul corect este: A


Recomandări:
Alte situații în care aveți obligația de a acorda prioritate de trecere - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Prioritatea de trecere acordată prin lege

Articole de referință

Regulament** - Articolul 127

(1) Pe drumurile publice înguste şi/sau cu declivitate, unde trecerea vehiculelor care circulă din sensuri opuse, unele pe lângă altele, este imposibilă sau periculoasă, se procedează după cum urmează:
a) la întâlnirea unui ansamblu de vehicule cu un vehicul conducătorul acestuia din urma trebuie să manevreze cu spatele;
b) la întâlnirea unui vehicul greu cu un vehicul uşor, conducătorul acestuia din urma trebuie să manevreze cu spatele;
c) la întâlnirea unui vehicul care efectuează transport public de persoane cu un vehicul de transport mărfuri conducătorul acestuia din urma trebuie să manevreze cu spatele.
(2) În cazul vehiculelor de aceeaşi categorie, obligaţia de a efectua o manevră de mers înapoi revine conducătorului care urca, cu excepţia cazului când este mai uşor şi există condiţii pentru conducătorul care coboară să execute această manevră, mai ales atunci când se află aproape de un refugiu.


** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2026. Toate drepturile rezervate.