Pasul 3 » Mediu de învățare GENERAL Categoria B (B, B1)

Mediu de invatare GENERAL Categoria B (B, B1)
Intrebarea 471 din 1208

Este corectă manevra de devansare pe autostradă a unui autovehicul pe banda dreaptă a acestuia?

A da;
B nu;
C da, dar numai dacă se folosesc semnalele de atenționare sonore și luminoase.
Explicație video
Explicație text

Explicație

Depășirea vehiculelor pe partea dreaptă a acestora este interzisă, însă în situația în care un vehicul circulă mai repede pe una dintre benzi decât vehiculele care circulă pe altă bandă, în același sens de circulație, nu se consideră depășire. Aceasta se consideră devansare iar manevra este regulamentară, indiferent pe ce parte se face devansarea.

Pe drumurile cu o singură bandă de circulație pe sens nu se poate efectua manevra de devansare, caz în care manevra se numește depășire și se poate efectua doar pe partea stângă a vehiculului depășit. Devansarea este posibilă doar pe drumurile publice cu cel puțin două benzi de circulație pe sens. În această întrebare este vorba despre o autostradă, iar autostrada are cel puțin două benzi de circulație pe sens.

Răspunsul corect este: A


Recomandări:
Diferența dintre manevra de depășire și manevra de devansare - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Depășirea

Articole de referință

OUG* - Articolul 45

(1) Depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial.
[...]
(4) Nu constituie depășire, în sensul alin. (1), situația în care un vehicul circulă mai repede pe una dintre benzi decât vehiculele care circulă pe altă bandă în același sens de circulație.
(5) Depășirea se efectuează numai pe partea stângă a vehiculului depășit. Tramvaiul sau vehiculul al cărui conducător a semnalizat intenția și s-a încadrat corespunzător părăsirii sensului de mers spre stânga se depășește prin partea dreapta.
[...]


* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat și să ai activat planul PREMIUM ! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

Alege tema: Classic | Duo

© Copyright Școala Rutieră 2026. Toate drepturile rezervate.