Pasul 3 » Mediu de învățare GENERAL Categoria Tr

Mediu de invatare GENERAL Categoria Tr
Intrebarea 528 din 802

Ce semnifică indicatorul?

A urmează un sector de drum pe care se execută lucrări pe partea carosabilă;
B urmează un sector de drum pe care există pericolul de împroșcare cu pietriș;
C presemnalizarea unui sector de drum cu circulație alternantă.

Explicație

Indicatorul din imagine semnalizează un utilaj care se deplasează lucrând la partea carosabilă. Acesta vă avertizează că urmează un sector de drum pe care se execută lucrări pe partea carosabilă.

Trebuie să ținem cont că pe sectorul de drum cu lucrări pot fi desemnate/autorizate persoane pentru dirijarea circulației pe respectivul sector de drum, caz în care aveți obligația de a respecta semnalele adresate de aceștia. Nerespectarea semnalelor acestora se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni.

Răspunsul corect este: A


Recomandări:
Semnalele celor autorizați - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Semnalele polițistului rutier
Contravenții din clasa a 2-a - Lecție Audio-Video --> Contravenții clasa a II-a; Suspendare permis 30 de zile; Aplicare 3 puncte de penalizare

Articole de referință

Regulament** - Articolul 89

(1) Oprirea participanţilor la trafic este obligatorie şi la semnalele date de:
[...]
d) personalul autorizat din zona lucrărilor pe drumurile publice;
[...]

OUG* - Articolul 100

(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:
1. nerespectarea semnalelor poliţiştilor de frontieră în punctele de trecere a frontierei de stat a României, ale îndrumătorilor de circulaţie ai Ministerului Apărării Naţionale, ale organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ale agenţilor de cale ferată, ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulaţiei, pe sectoarele de drum pe care se execută lucrări de reabilitare a acestora, precum şi cele ale patrulelor şcolare de circulaţie şi ale nevăzătorilor;
[...]


* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat și să ai activat planul PREMIUM ! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

Alege tema: Classic | Duo

© Copyright Școala Rutieră 2026. Toate drepturile rezervate.