Pasul 3 » Mediu de învățare GENERAL Categoria Redobândire

Mediu de invatare GENERAL Categoria Redobândire
Intrebarea 559 din 554

În care dintre situațiile de mai jos conducătorul unui vehicul este obligat să oprească?

A atunci când, la trecerea la nivel cu calea ferată, barierele sau semibarierele sunt închise, în curs de coborâre sau de ridicare;
B atunci când, la trecerea la nivel cu calea ferată, semnalul cu lumină albă intermitentă cu cadență lentă este în funcțiune;
C la întâlnirea indicatorului „Trecere la nivel cu o cale ferată fără bariere”.
Distribuie această întrebare pe

Explicație

Pentru varianta  A 

La trecerea la nivel cu calea ferată curentă, vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există vizibilitate maxima asupra caii ferate fără a trece de indicatoarele „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere”, „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere” sau „Oprire” sau, după caz, înaintea marcajului pentru oprire ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau de ridicare.


Pentru varianta  B 

Atunci când, la trecerea la nivel calea ferată curentă prevăzută cu bariere sau semibariere, acestea sunt ridicate și semnalele luminoase de culoare roșie și cele sonore nu funcționează, iar semnalul cu lumină albă intermitentă cu cadență lentă este în funcțiune, conducătorul de vehicul poate traversa calea ferată. Având în vedere că în enunțul întrebării se cere să se spună în care dintre situații conducătorul unui vehicul este obligat să oprească iar semnalizarea prevăzută la varianta B de răspuns NU interzice conducătorului de vehicul să traverseze calea ferată, această variantă nu poate fi corectă.


Pentru varianta  C 

Indicatorul „Trecere la nivel cu o cale ferată fără bariere” NU obligă conducătorii de vehicule la oprire. Acest indicator avertizează că urmează o trecere la nivel cu calea ferată fără bariere și se găsește instalat la o distanță de 50 de metri față de calea ferată în localități, deasupra panoului suplimentar cu o bandă roșie, sau la o distanță de 150 de metri față de calea ferată în afara localităților, deasupra panoului suplimentar cu 3 benzi roșii.


Răspunsul corect este: A


Recomandări:
Obligațiile conducătorilor de vehicule la Calea Ferată, în funcție de tipul acesteia - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Trecerea la nivel cu calea ferată

Articole de referință

Regulament** - Articolul 71

(1) Semnalizarea de interzicere a circulației rutiere se considera realizata chiar și numai în una din următoarele situații:
a) prin aprinderea unei singure unități luminoase a dispozitivului cu lumină intermitent-alternativa roșie;
b) prin funcționarea sistemului sonor;
c) prin poziția orizontala a unei singure semibariere.
(2) Circulația rutieră se considera de asemenea interzisă și în situația în care barierele sau semibarierele sunt în curs de coborâre sau de ridicare.,

Regulament** - Articolul 137

(1) Conducătorul de vehicul poate traversa calea ferată curentă prevăzută cu bariere sau semibariere, dacă acestea sunt ridicate și semnalele luminoase și sonore nu funcționează, iar semnalul cu lumină albă intermitentă cu cadență lentă este în funcțiune.
[...]

Regulament** - Articolul 138

(1) Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:
a) barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare;
b) semnalul cu lumini roșii și/sau semnalul sonor sunt în funcțiune;
c) întâlnește indicatorul "Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere", "Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere" sau "Oprire".
(2) Vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există vizibilitate maxima asupra caii ferate fără a trece de indicatoarele prevăzute la alin. (1) lit. c) sau, după caz, înaintea marcajului pentru oprire ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau de ridicare.


** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat și să ai activat planul PREMIUM ! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2026. Toate drepturile rezervate.