Pasul 3 » Mediu de învățare GENERAL Categoria C (C, C1)

Mediu de invatare GENERAL Categoria C (C, C1)
Intrebarea 526 din 533

Cum trebuie să procedați pentru a vă păstra starea de vigilență pe tot parcursul deplasării?

A conduceți cât mai încordat, cu fața cât mai aproape de parbriz, pentru a vedea tot ce se întâmplă pe drumul public, în fața dvs.;
B vă concentrați atenția, dar adoptați o atitudine relaxată la volan, având control asupra efectuării tuturor manevrelor de care depinde siguranța călătoriei;
C vă găsiți o preocupare mai plăcută, cum ar fi manevrarea aparaturii radio-video, întreținerea unor discuții cu pasagerii sau folosirea telefonului mobil.

Explicație

Pentru a păstra starea de vigilență pe tot parcursul deplasării, este necesar să vă concentrați atenția, dar adoptați o atitudine relaxată la volan, având control asupra efectuării tuturor manevrelor de care depinde siguranța călătoriei.

Vigilența reprezintă capacitatea conducătorului auto de a observa atent și susținut, de a supraveghea continuu ceea ce se întâmplă în jurul său atunci când conduce autovehiculul, pentru a putea preveni un accident.

Conducătorul auto trebuie să aibă atenția sporită și permanentă la tot ce se află și se petrece pe drum, la modul de funcționare a propriului vehicul, precum și la celelalte elemente de circumstanță, care pot fi întâlnite în traficul rutier. Atenția sporită nu trebuie să se manifeste ca o stare de încordare, de teamă de a nu greși, deoarece astfel se accentuează starea de oboseală sau stres. El trebuie să fie relaxat, dar nu excesiv detașat de ceea ce se întâmplă în jur, întrucât astfel scade atenția.

Răspunsul corect este: B


Recomandări:
Curs de conduită preventivă --> Curs de conduită preventivă

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat și să ai activat planul PREMIUM ! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

Alege tema: Classic | Duo

© Copyright Școala Rutieră 2026. Toate drepturile rezervate.