Mijloacele de avertizare sonoră (claxonul) trebuie folosite de la o distanță de cel puțin 25 metri față de cei cărora li se adresează (aproximativ lungimea a 5 autoturisme parcate unul în spatele celuilalt) și pe o durată de timp care să asigure perceperea semnalului, fără să îi sperie pe aceștia și fără să îi determine să facă manevre ce pot pune în pericol siguranța circulației.
Cu toate acestea, mijloacele de avertizare sonoră pot fi folosite și de la distanțe mai mici, atunci când acestea se folosesc pentru evitarea unui pericol imediat. De exemplu, dacă observați un pieton care traversează strada fără să se asigure, la mai puțin de 25 de metri de vehiculul dumneavoastră, puteți folosi claxonul pentru a-l avertiza și a preveni un posibil accident. Acest semnal sonor îl poate alerta în timp util, permițându-i să se oprească și să evite să pătrundă în zona periculoasă.
Răspunsul corect este: C
Regulament** - Articolul 112
Conducătorii de vehicule semnalizează cu mijloacele de avertizare luminoasă, sonoră sau cu brațul, după caz, înaintea efectuării oricărei manevre sau pentru evitarea unui pericol imediat.
Regulament** - Articolul 113
(1) Mijloacele de avertizare sonoră trebuie folosite de la o distanță de cel puțin 25 m față de cei cărora li se adresează, pe o durata de timp care să asigure perceperea semnalului și fără să îi determine pe aceștia la manevre ce pot pune în pericol siguranța circulației.
(2) Semnalizarea cu mijloacele de avertizare sonoră nu poate fi folosită în zonele de acțiune a indicatorului "Claxonarea interzisă".
(3) Se exceptează de la prevederile alin. (2):
a) conducătorii autovehiculelor cu regim de circulație prioritară când se deplasează în acțiuni de intervenții sau în misiuni care au caracter de urgență;
b) conducătorii autovehiculelor care folosesc acest semnal pentru evitarea unui pericol imediat.
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)
Lasă un comentariu