Pasul 3 » Mediu de învățare GENERAL Categoria B (B, B1)

Mediu de invatare GENERAL Categoria B (B, B1)
Intrebarea 663 din 1208

Ce autovehicule pot opri în rândul doi, lângă alte vehicule staționate pe partea dreaptă a carosabilului?

A toți cei care au ceva urgent de rezolvat;
B taximetrele, la urcarea sau coborârea pasagerilor, atunci când circulația permite acest lucru;
C orice autoturism.

Explicație

Oprirea este interzisă în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjenește circulația a două vehicule venind din sensuri opuse, precum și în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în acelasi sens ar fi obligați, din această cauză, să treacă peste acest marcaj.

Nu este considerată oprire, imobilizarea unui vehicul pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă această manevră nu perturbă circulația pe drumul public. Deci, taximetrele (dar și alte vehicule) pot opri, la urcarea sau coborârea pasagerilor, dacă nu încurcă circulația pe drumul public.

Răspunsul corect este: B


Recomandări:
Manevrele de oprire, staționare și parcare - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Oprirea, staționarea și parcarea

Articole de referință

Regulament** - Articolul 142

Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:
[...]
h) în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse, precum şi în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în acelaşi sens ar fi obligaţi, din această cauza, să treacă peste acest marcaj;
[...]

OUG* - Articolul 63

(1) Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste aceasta durată, imobilizarea se consideră staţionare.
(2) Nu se consideră oprire:
a) imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin aceasta manevra nu a fost perturbată circulația pe drumul public respectiv;
[...]


* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat și să ai activat planul PREMIUM ! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

Alege tema: Classic | Duo

© Copyright Școala Rutieră 2026. Toate drepturile rezervate.