Pasul 3 » Mediu de învățare GENERAL Categoria A (A, A1, A2, AM)

Mediu de invatare GENERAL Categoria A (A, A1, A2, AM)
Intrebarea 420 din 419

La solicitarea poliției rutiere sau a poliției locale, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării:

A data la care a fost achiziționat vehiculul;
B datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice;
C datele de identificare ale societății sau ale persoanei de la care a fost achiziționat vehiculul.
Distribuie această întrebare pe

Explicație

La solicitarea poliției rutiere sau a poliției locale, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice.

Datele de identificare ce trebuie comunicate sunt:

  • numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, numărul și seria actului de identitate;
  • ori, în cazul cetățenilor străini, al persoanelor fără cetățenie sau al cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, și seria și numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent.

Răspunsul corect este: B


Recomandări:
Obligațiile și interdicțiile conducătorilor de vehicule în timpul deplasării - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Obligații, interdicții și conducerea agresivă

Articole de referință

OUG* - Articolul 39

(1) La solicitarea poliției rutiere sau a poliției locale, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia ia încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice. Poliția locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competențelor în domeniul circulației pe drumurile publice.
(2) Obligația de a comunica datele de identificare, prevăzută la alin. (1), se consideră îndeplinită dacă proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul comunică numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, numărul și seria actului de identitate ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice ori, în cazul cetățenilor străini, al persoanelor fără cetățenie sau al cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, și seria și numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent.
[...]


* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat și să ai activat planul PREMIUM ! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2026. Toate drepturile rezervate.